Jurnal de pandemie: Ljubljana, 31 martie
Vom vedea cum luptă această țară mică împotriva inamicului invizibil care a îngenuncheat metropole invincibile până mai ieri și chiar comunități umane de zeci și sute de milioane de locuitori.
La întrebarea „Ai citit cartea X?” sau „Ai văzut filmul Y?”, de mult prea multe ori răspundem afirmativ știind doar din auzite că este un bestseller sau un mare succes de box-office. Printre rațiunile care ar putea explica folosirea unor Mari minciuni nevinovate în cazurile amintite mai sus, fără nicio legătură aici cu excelenta carte a australienei Liane Moriarty, am identificat câteva motivații legate de stima de sine și (probabil) de instinctul de autoconservare, prin evitarea complexelor de inferioritate și/sau a responsabilității ori prin dorința de afiliere la un anturaj de tip „cult în cap” (sic!)
Așadar, în urmă cu vreo patru ani, când am fost întrebat „Vii cu mine la Ljubljana?” am consimțit chiar înainte de a căuta informații fundamentale pe pagini de tip wiki. Recunosc spăsit, abia acum, că auzisem cuvinte ca Sarajevo, Podgorica, Skopje, Kosovo, Zagreb, Ljubljana, dar ele nu creau imagini vii în lobul meu temporal median, iar între Slovenia și Slovacia diferența era de două litere undeva în mijlocul cuvintelor. Acum îmi fac mea culpa pentru stereotipurile și clișeele imaginate despre Balcani și Europa Centrală, despre metamorfoza acestor spații geografice, unde, de fapt, istoria recentă și realitatea sunt mult mai complexe, bogate și impresionante decât ne putem închipui.
Deși călător înnăscut, este pentru prima dată când locuiesc pentru o perioadă mai lungă într-o țară cu puțin mai mare decât Dobrogea românească și cu o populație mai mică decât Bucureștiul urban, fără foburguri.
Prima impresie: un stat mic, dichisit și foarte verde, la propriu – aproape 60% din suprafața țării este împădurită –, generos și primitor cu străinii (mai ales dacă aceștia nu provin din țările-surori de dincolo de frontiera sudică). Rețeaua de peste 600 km de autostrăzi și drumuri expres acoperă, la limită, necesarul de trafic rutier, făcând legătura între principalele orașe ale țării și punctele de trecere a frontierelor terestre cu Austria, Ungaria, Croația și Italia. Străzi curate și netede, pe care se poate circula în siguranță și după lăsarea întunericului, numeroase zone pietonale pline de oameni zâmbitori și, într-un procent covârșitor, vorbitori de engleză sau italiană. Relieful variat, de la minuscula ieșire la Marea Adriatică, până la Parcul Național Triglav, dominat de vârful omonim (2863 metri) din Alpii Iulieni, lacurile și peșterile carstice, dar și opera arhitectului Jože Plečnik și gastronomia balcanico-maritimo-central europeană, atrag anual aproape 15 milioane de turiști străini proveniți din cele mai îndepărtate colțuri ale planetei.
În episoadele următoare vom vedea cum reacționează această țară mică în fața unei primejdii globale inedite, amenințare pentru care puterea militară este irelevantă, iar cea economică nu este hotărâtoare și cum luptă ea împotriva inamicului invizibil care a îngenuncheat, în doar câteva luni, metropole invincibile până mai ieri și chiar comunități umane care numără zeci și sute de milioane de locuitori.
Jurnalul de pandemie transmis din Ljubljana (Slovenia!) va avea fix XIII file publicate săptămânal, prin bunăvoința domnului Marius Cosmeanu, pe portalul miscelaneu Savantgarde.ro.