Jurnal de pandemie: Helsinki, 7 mai

Acum câteva zile, Silvia m-a întrebat cum funcționează imunitatea. În timpuri normale, orice conversație multisilabică între părinți și odrasla lor adolescentă intră automat la categoria „miracole”. Acum, momente ca acestea fac situația mult mai ușoară.

Jurnal de pandemie: Helsinki, 7 mai

Ralf și Rolf așteaptă nemișcați în fața ferestrei. Aș fi foarte îngrijorat dacă nu i-aș vedea acolo în fiecare zi, pentru că Ralf și Rolf sunt cei doi mesteceni din fața biroului meu de acasă. Mai sunt vreo zece copaci în fața ferestrei, dar cu mestecenii am o relație mai specială. Polenul de mesteacăn este foarte alergen, iar eu am început să am reacții alergice puternice pe timp de primăvară la vreo cinci ani după ce am venit în Finlanda.

Fata cea mare, să spunem că o cheamă Silvia, zumzăie în finlandeză din camera de alături. Sunt încă uimit de cât de disciplinată e de când stăm acasă. În fiecare dimineață se trezește singură, își ia ceva de mâncare și se conectează la lecțiile online. Dacă ar ști șeful meu ce copil am, ar angaja-o în locul meu.

Ca mulți dintre lucrătorii din domeniile neesențiale, eu și soția lucrăm de acasă. Copiii - clasa a-IV-a și clasa a-VIII-a - sunt și ei acasă până pe 14 mai, după ce școlile au intrat în modul de lucru la distanță. Clasele I-III pot merge la școală, dar guvernul recomandă ca părinții care pot, să îi țină pe micuți acasă.

Pentru elevii mari, programul școlii la distanță e foarte apropiat de timpurile normale. În fiecare zi, cei din clasa a-VIII-a sunt online cu profesorii cel puțin șase ore pe zi, în videoconferințe și chat. Au avut și ore de instrument muzical, la distanță, cu un succes surprinzător, ținând cont de condiții.

Pentru clasa a IV-a, lucrurile sunt mai relaxate, cu teme și studiu individual, în jur de două ore pe zi, și întâlniri online de maxim 30 de minute.

Și la cei mari, și la cei mici, profesorii de sport și învățătoarea insistă să facă mișcare. Au inclusiv „teme pentru acasă”, care ajută să-i mai urnim de pe canapea, unde ar prefera să stea toată ziua, jucându-se pe telefon sau PlayStation.

Ca să poată avea amândoi copiii pe ce să studieze și să-și facă temele, a trebuit să scot de la naftalină un laptop vechi, pe care plănuiam să-l dau la reciclat. Cu atâția oameni și dispozitive online, conexiunea noastră la Internet scârțâie des, sub greutatea a miliarde de biți. „Băiatul are lecție online, așa că trebuie să închid camera video” e o frază pe a cărei apariție cred că se fac deja pariuri printre colegii mei și ai soției.

În afară de rolul de suport tehnic IT, sunt și meditator, mai ales pentru mate și fizică. Pitagora, Newton, energie cinetică, energie potențială, lucru mecanic… Mă simt din nou ca în liceu. Plus că în timpul ăsta încerc să învăț să cânt la pian. Bach și-a asigurat cu multă viclenie nemurirea, putând fi auzit la noi în casă cu piese pentru începători, ca mine, dar și pentru cei avansați, ca fiică-mea. Dacă nu aș avea de lucru o grămadă la serviciu, statul acasă ar putea fi cea mai flower power perioadă din viața mea.

Pe lângă subiectele legate de școală, Silvia e interesată din când în când și de alte subiecte. Acum câteva zile m-a întrebat cum funcționează imunitatea. „Când sistemul imunitar întâlnește un virus nou, dacă reușește să îl distrugă ‘ține minte’ un fel de amprentă a virusului și atunci când îl ‘vede’ din nou știe cum să reacționeze”, i-am zis, încercând să mă luminez și eu în timp ce îi explicam. „Așa cum a făcut Coreea de Sud?”, m-a întrebat ea. În timpuri normale, orice conversație multisilabică între părinți și odrasla lor adolescentă intră automat la categoria „miracole”. Acum, momente precum cel de mai sus fac situația curentă mult mai ușoară.

După pandemie, sigur vor apărea tot felul de cărți cu sfaturi pentru cei aflați în izolare. Cum nu pot să aștept până atunci, sunt nevoit să mă bazez pe literatura existentă. Clasicele lui Jules Verne, Doi ani de vacanță și Insula misterioasă îmi vin mai mereu în minte. Pe „insula” noastră de acasă, în rolul căpitanului Nemo e supermarketul care ne aduce cutiile cu provizii comandate online, așa cum Nemo le lăsa cutii cu surprize tovarășilor de pe insula Lincoln.

Și Pe Tom Hanks, deși infectat cu Sars-Cov-2, eu mi-l amintesc zilele astea din rolul lui Chuck Noland în Naufragiatul. Relația mea cu Ralf și Rolf e mai mult ca sigur inspirată de relația dintre Noland și Wilson, mingea de volei cu coafură vegetală, care-i ținea de urât în singurătate.

În căutarea de surse noi de inspirație, ne-am uitat cu toată familia la Marțianul cu Matt Damon. Nu credeam că plantatul de cartofi a impresionat pe cineva, dar soția mea a comandat trei mini solare la vreo săptămână după ce am văzut filmul. Nu sunt pentru cartofi, ci pentru roșii, căpșuni și zarzavaturi.

După multe încercări nereușite în anii din urmă, săptămâna trecută am reușit în sfârșit să trec de primele 12 pagini din Jurnalul Annei Frank. Ultima încercare fusese în toamna lui 2019, când Silvia își alesese Jurnalul ca lectură pentru ora de finlandeză. Tristețea nesfârșită a situației în care se găsește Anne, ne-a făcut și pe mine, și pe Silvia să abandonăm atunci cartea cu lacrimi în ochi. Acum am găsit un context comun de care mă pot agăța, fără să fiu copleșit de întreaga oroare a celui de Al Doilea Război Mondial și a Holocaustului.

Mulți dintre cei aflați zilele astea în izolare ar găsi o conexiune cu încercările familiilor Frank și van Daan de a menține un minim de control și normalitate în propriile vieți. Certuri din motive triviale, gen cine spală vasele, datul cu părerea despre cum ar trebui alții să-și crească copiii, grija ca cei tineri să nu citească cărți „nepotrivite” vârstei, toate sunt modalități de concentrare pe microrealitatea de zi cu zi, pentru a evada din macrorealitatea zdrobitoare. Până și verbele neregulate ale limbii franceze (o corvoadă pentru orice om, în orice altă situație, cred eu) au un rol în jocul ăsta de-a v-ați ascunselea.

E greu să-mi imaginez o situație mai dificilă decât cea a celor două familii ascunse timp de doi ani într-o mansardă din Amsterdam. Uneori nu mă pot abține, totuși, să mă întreb cum ar fi combinat domnul și doamna Frank izolarea cu lucrul de la distanță.