Între Alfa Romeo și Beta Mercutio

‘gentle Romeo, we must have you dance’ – Mercutio
Hamlet, Shakespeare

Pentru spectator nu există nicio dilemă, întreaga acțiune masculină gravitează în jurul lui Romeo. Ceilalți actori sunt intermediarii mesajului său. Chiar Mercutio, deși pare să fie preferatul publicului, îl împinge insistent pe Romeo în prima linie: dansul îi aparține, întregul ring pentru alfa-personajul piesei. Iar Romeo se desfășoară nestingherit timp de cinci acte. Gura lui se închide abia la final, după puține întreruperi: Romeo are 163 de intervenții pe parcursul piesei, față de 118 ale timidei Julieta și doar 62 ale bunului Mercutio.

+++

Ideea de alfa este asociată nu cu începutul, ci cu întâietatea. E o metaforă care trăiește din câteva convenții: avem nevoie de un alfabet care să ne exprime limbajul și avem nevoie de o regulă care să ne dicteze cum să așezăm literele din alfabet. În română, lucrurile sunt comode, A-ul este și prima și cea mai folosită literă din alfabet (față de engleză în care este abia a treia, după e și t).

Metafora este relativ fragedă în limbajul științific. Fratele Google ne spune că până în 1960, termenul a fost folosit doar de 22 de ori în articole de specialitate. După această dată metafora „prinde”, pentru că de atunci sintagma revine de 15 000 de ori. Aceeași poftă, cuantificată de Ngram, se observă și în folosirea expresiei în afara comunității științifice.

+++

În cortexul oricărui mascul stă neactivat neuronoul de mareșal. Nu de mult, un articol arăta cum funcționează la nivel neuronal întreaga poveste. Ca de obicei, rezultate au fost obținute cu ajutorul animalului alfa al laboratoarelor: șoarecele.

Articolul localizează precis o anumită zonă din creier asociată interacțiunilor legate de dominanța socială. Pentru iubitorii de detalii tehnice și de cuvinte rare, aria respectivă e situată în cortexul prefrontal dorso-medial. Ea este activată atunci când animalul ia decizia dacă să își impună sau nu punctul de vedere în interacțiunea cu un alt individ.

Partea tehnică a studiului e un adevărat tur de forță: șoarecii au fost modificați genetic în așa fel încât grupul de neuroni vizați să fie sensibili la lumină. Asta înseamnă că în timpul experimentelor circuitul poate fi activat sau dezactivat printr-un simplu semnal laser.

Ca în orice experiment științific, e nevoie de o demonstrație. Mai precis, e nevoie de un experiment care să arate ce se întâmplă când zona respectivă este activată, respectiv dezactivată. Ei bine, atunci când zona respectivă este stimulată artificial, animalul abandonează timiditatea și capătă curajul propriei păreri. Un simplu puls laser de zece secunde e suficient pentru a rescrie finalul unei povești. Remarcabil, nu este vorba de o creștere a comportamentului agresiv, ci doar de perseverență și convingere.

Experimentul are ceva dintr-o scenă de film. Doi masculi, față în față într-un tub, într-o confruntare în care unul dintre ei trebuie să cedeze. Masculul din stânga, cu o anostă viață anterioară, dar cu timiditatea vindecată artificial de cercetători, împinge puternic și convingător. Masculul din dreapta, deși inițial cu o poziție socială superioară, abandonează tubul în favoarea eroului nostru.

Din contră, în cazul masculilor cu o poziție alfa câștigată anterior prin merite proprii, dacă zona respectivă este dezactivată cu ajutorul unui compus chimic, rezultatul este diametral opus. Animalul își pierde convingerea, bate în retragere și părăsește tubul. Un simplu stimul chimic, și animalul îți cedează o poziție alfa îndelung apărată.

Interesant, amintirea victoriei rămâne, chiar și în absența stimulilor. Filme ulterioare din aceeași franciză îl arată din nou pe eroul nostru, proaspătul șoarece alfa, în ipostaza ideală: neînfricat, mereu cu capul înainte, împingându-și potrivnicul afară din tub.

Si pentru că e știință și nu doar film, articolul dă și cifre. Câștigătorii au nevoie de șase victorii datorate stimulării pentru a-și menține rangul alfa nou dobândit. Cu doar cinci victorii, a doua zi ei se reașează modești în locul ocupat în ierarhia originală.

+++

Se pare că în notele inițiale ale lui Shakespeare, Mercutio era gândit ca un rival romantic la dragostea Julietei. În final, însă, el este doar prietenul devotat. Dat fiind că nu aparține niciuneia dintre cele două tabere, el poate circula în ambele teritorii fără riscuri majore. Cel puțin teoretic, în realitate cariera lui Mercutio este destul de scurtă: e ucis în actul trei. Pentru protagoniștii principali speranța de viață e ceva mai lungă: Julieta rezistă adversităților până în actul patru, iar Romeo, până în actul cinci.

În orice caz, numeric vorbind, Romeo și Julieta este o tragedie modestă în statistica mortuară a lui Shakespeare. Excluzând cele două victime din titlu, cu doar patru victime adiționale, piesa e în urma lui Hamlet, cu nouă, sau Regele Lear, cu zece victime.

+++

În experimentele din articol, nici un mascul alfa nu a fost ucis. A fost doar mutat în altă cușcă.