Capul nebunei speranțe: seceta din Cape Town

La Cape Town e vară. „Sunt 30 de grade și sunt înconjurat de un nor de țânțari!”, îmi spune B., om care a văzut multe, preocupat, de vreo două decenii, de schimbările climatice. Am ajuns la el pentru că a anticipat, cu opt ani în urmă, criza actuală, dar nimeni nu prea l-a băgat în seamă.

Capul nebunei speranțe: seceta din Cape Town

Spre sfârșitul primăverii, începutul verii, adică pe la Moș Nicolae, la Cape Town bate, de regulă, un vânt puternic dinspre sud-est, numit de localnici și Cape Doctor, pentru că „vindecă” aerul de poluare. Vânturile ultimilor ani au curățat însă cerul și de norii grei: orașul vine după al treilea an al uneia dintre cele mai severe secete din istoria locului. Experții și presa globală vorbesc de cea mai grozavă secetă din ultima sută de ani, dacă nu chiar din ultimele trei secole.

If the Lord won’t send us water, oh, we’ll get it from the devil.
—Banjo Paterson, Song of the Artesian Water (1896)

Câteceva despre oraș: are climă mediteraneană, cu ierni slabe și cu zăpezi puține și veri uscate și călduroase, și 3100 de ore de soare pe an (în comparație, la Sulina, locul cu cel mai mult soare din România, media este de 2 555 de ore pe an). Cu cei aproape 4 milioane de locuitori ai săi, Cape Town este a doua așezare urbană din Africa de Sud, după Johannesburg (4,4 milioane de locuitori), și capitala legislativă a țării. Cunoscut pentru portul și poziția sa geografică, locul a atras mereu imigranți și expați, devenind una dintre cele mai cosmopolite metropole ale lumii, dar și pildă de contradicții. În fine, în 2014, Cape Town a fost desemnată Capitală Mondială a Designului și cea mai bună destinație din lume.

La Cape Town acum e vară. „Sunt 30 de grade și sunt înconjurat de un nor de țânțari!”, îmi spune, la telefon, Braam Malherbe, om care a văzut și a făcut multe, preocupat, de vreo 20 de ani, de managementul mediului și schimbările climatice. Am ajuns la el pentru că Braam a anticipat, cu vreo opt ani în urmă, criza actuală din oraș, dar nimeni nu l-a prea băgat de seamă.

Citește și newsletterul Savantgarde.

„E un paradox să stai într-un un oraș înconjurat de atâta apă și să rabzi sete în el. Nu suntem nici primii, nici ultimii”, mă lămurește hotărât Braam și continuă: „Nu e vorba doar de Cape Town aici, ci de noi toți, de lumea întreagă. Australia, Sicilia, sudul Spaniei, nordul Africii sunt doar câteva dintre zonele afectate de secetă și de schimbările climatice. Desalinizarea e prezentă peste tot în lume. Cursul râurilor încetinește și tot ciclul apei încetinește. Asta ne afectează pe toți. Fiecare gură de aer pe care o inspiri și tu, și eu și orice om e din apa oceanelor și a mărilor. Și știi cum e: recele devine și mai rece, iar căldura, și mai caldă, asta fac schimbările climatice.” Știu, deșertificări, viitoare zone aride sunt anunțate și pe cele două maluri ale Dunării, pe granița româno-bulgară, iar în Ungaria am văzut deja furtuni de nisip.

Îl întreb cum s-a ajuns, totuși, aici. Dă vina pe „factorul uman”: „Omul e lacom și egoist, nu îl interesează binele comun. Vrea beneficii imediate, „acum și aici!”, și nu-i pasă de ziua de mâine. Oamenii, în general, rezistă la schimbare și o urăsc. O acceptă doar dacă sunt obligați să o facă sau din considerente morale, etice. De aceea, lumea trebuie educată! Ineditul situației constă în faptul că este pentru prima oară când o metropolă a lumii occidentale se confruntă cu o potențială catastrofă de asemenea proporții. Sunt însă convins că ea poate fi evitată, cel puțin anul acesta...”, îmi răspunde cu vocea aproape înecată de plâns.

Scena mea preferată din Idiocracy este cea în care personajul principal, disperat că în mai toată rețeaua nu curge decât ceva lichid de un verde dubios, și nu găsește nicăieri apă, îl întreabă pe un locuitor al lumii de peste mii de ani: „Unde pot bea și eu niște apă?” La care, răspunsul: „Apă?! Ca aia din toaletă?”. Mike Judge, regizorul filmului, spunea că nu s-a gândit că producția sa, o parodie, va deveni, într-un timp atât de scurt, documentar. Sunt semne că încolo ne îndreptăm. Și ceva, un pic, un pic asemănător se întâmplă și în Cape Town.

Ziua Zero

„Mult orașe pot supraviețui mai ușor secetei pentru că au mai multe surse de alimentare ale rezervoarelor de depozitare a apei. Cape Town, însă, depinde aproape în întregime de câteva rezervoare alimentate exclusiv de precipitațiile locale. Orice specialist care se ocupă de evaluarea riscurilor vă va spune că aceasta este rețeta cu care mergi sigur spre dezastru...”, spune Barton Thompson, profesor la Facultatea de Drept de la Stanford, care a predat o vreme în Cape Town politici de gestionare a resurselor de apă.

Mai e o problemă, adaugă profesorul american: Cape Town se află, în mod ironic, în fața unui risc mai mare pentru că a excelat în conservarea resurselor de apă. În ultimele câteva decenii, a fost un oraș model în reducerea consumului de apă pe cap de locuitor, a câștigat chiar premii pentru aceste politici verzi. Economisind apă, populația orașului a putut să crească, în ultimul deceniu, cu aproape un milion de locuitori, fără să simtă nevoia de a căuta noi surse de apă. Combinația aceasta „a îngreunat”, totuși, situația alimentării cu apă la nivel local.

La mijlocul lunii ianuarie, primărița din Cape Town, Patricia de Lille, a anunțat că administrația locală va trebui să închidă alimentarea cu apă dacă situația nu se schimbă. Priya Reddy este șefa Direcției de Comunicare a Primăriei. Am sunat-o și am rugat-o să îmi dea câteva detalii pentru a înțelege mai bine ce se întâmplă.

Dacă se va ajunge la Ziua Zero, adică momentul în care nivelul apei din lacurile de acumulare va scădea sub 13.5%, Cape Town va fi primul oraș mare din lume obligat să oprească mare parte din livrările de apă. Localnici vor putea ridica doar 25 de litri de apă pe zi, la una din cele 150-200 de puncte de distribuire ce vor fi create în oraș (pentru comparație, în 2004, un român consuma zilnic, în medie, 260 de litri de apă, aproape dublu față de cetățenii Uniunii Europene).

Fiecare punct de distribuire va trebui însă să funcționeze într-un ritm amețitor, 12 ore pe zi, și va fi păzit de gărzi înarmate, pentru a evita violențele. O problemă rămasă încă fără răspuns este cea a persoanelor în vârstă sau a celor sărace, care nu se vor putea deplasa la punctele de distribuire. Administrația locală intenționează să mențină livrarea apei în locurile importante, cum sunt școlile și spitalele, și în cartierele mai sărace ale orașului, unde lipsa apei poate duce la apariția unor boli. Ca de obicei, cei bogați sunt cei mai norocoși: au aranjat ca apa să le fie livrată acasă, cu camioane.

După ce riscul ca orașul să rămână uscat a devenit clar, orașul a cerut oamenilor să își limiteze consumul zilnic de apă la circa 107 litri, iar apoi, de la 1 februarie, la 60 de litri. Ca urmare a acestei măsuri, infama Zi Zero s-a tot modificat (doar 40-45% dintre localnici au respectat cererea administrației de limitare a consumului): 22 aprilie, 12 aprilie, 16 aprilie, 11 mai, 4 iunie, 9 iulie și 15 iulie.

Buna speranță

Efectele cele mai vizibile se vor vedea în economia orașului, pentru că toate sectoarele ei depind de apă. Pe lângă cele circa patru milioane de locuitori, orașul este vizitat anual de circa 1,5 milioane de turiști, adică economia depinde foarte mult de turism și forfota e destul de mare... Criza apei i-a făcut însă deja pe unii turiști să-și anuleze sejurul în Cape Town.

Pe termen mediu și lung, Cape Town dezvoltă surse complementare de apă (printre altele, patru stații de desalinizare, dintre care două sunt aproape gata, două lacuri de acumulare și o instalație nouă de reciclare a apei. Problema e că fiind în criză, costurile pentru construirea acestor facilități cresc, spune profesorul Thompson. Mai e speranța că între timp va ploua. Sezonul de ploi în Cape Town începe în aprilie și poate reface situația. Chiar dacă va ploua, reumplerea rezervoarele de apă va dura, însă, luni de zile.

Secolul acesta au fost secete severe în multe alte regiuni ale lumii: Somalia, Brazilia, Venezuela, Siria, Australia, India, Pakistan, China, Coreea de Nord și California. Secetele sunt printre cele mai rele dezastre naturale din lume pentru impactul lor atât asupra oamenilor cât și asupra economiei.

Miliarde de oameni se confruntă cu lipsa cronică de apă. Lipsa de apă e definită în multe feluri. Un studiu recent estima că patru miliarde de oameni — două treimi din populația lumii —trăiește în zone cu o lipsă severă de apă, definite ca zone în care cererea pentru apă e dublă față de apă accesibilă la nivel local. În multe dintre aceste zone, există o creștere semnificativă de populație, ceea ce va intensifica lipsa locală de apă.

O criză pecum cea de acum din Cape Town se va repeta aproape inevitabil altundeva. Poziționarea geografică fac multe orașe din lume să depindă în mare măsură sau în întregime de precipitațiile locale. Datorită schimbărilor climatice, secetele din zonele aride ale lumii sunt de așteptat să fie mult mai dese și mult mai severe. Temperaturile ridicate vor crește ratele de evaporare, care vor duce la creșterea nevoii de apă în agricultură și a cantitățiii de apă depozitată pierdută prin evaporare.

Cât de des vor apărea situații similare celei de acum din Cape Town depinde de cum se vor pregăti orașele pe viitor, cât de mult își vor diversifica portofoliul de apă (facilități de reciclare a apei, depozitarea apei în stratul acvifer, capturarea și depozitarea apei de ploaie, desalinizare).

Istoria omenirii a cunoscut până acum cinci mari extincții. Noi, cei de azi suntem martorii celei de a șasea, cea mai rapidă dintre toate. Ea este cauzată de distrugerea ecosistemelor de către om, de exploatarea excesivă a speciilor și a reurselor, de suprapopularea cu oameni, de extinderea agriculturii și de poluare. Mai mult detalii puteți găsi aici.

„Nu vom rămâne fără apă! Fără speranță, nu ne mai rămâne nimic. Nimic. Suntem obligați, deci, să sperăm!”, îmi spune Braam Malherbe, localnic mai mult decât priceput în a motiva oameni.